A aparut primul numar al revistei
SensuriDe Generatie
SensuriDe Generatie
ARGUMENT
“Acceptăm să fim trepte, numai dacă generaţiile viitoare vor veni cu tălpile curate.”
Vasile Ghica
Vasile Ghica
Viaţa se întâmplă în timp ce îţi faci planuri. Am surprins cursul vieţii cu un plan de creare a unei reviste care să sublinieze viaţa şi problemele ei, în timp ce filele sunt umplute de noi, oamenii.
În lumea contemporană cu toţii privim aceleaşi lucruri, dar le vedem diferit. Astfel, temele sociale pe care revista SensuriDeGeneraţie le abordează, se pliază precum o pânză de paianjen de consistenţa noastră, fără a ne elibera din strânsoare când vine vorba despre aspectele negative ale societăţii.
Pentru ca o revistă să reflecte cu acurateţe subiectele pe care le urmăreşte dintr-un anumit domeniu, este necesar un titlul cât mai original care să-i sublinieze consistenţa.Titlul “SensuriDeGeneraţie” defineşte noi tipare în ceea ce priveşte cunoaşterea.

Revista nr.1
S-a pornit de la polisemantismul cuvintelor “sensuri”, “generaţie” şi “degenerare”. Jonglând metaforic şi fonetic cu structura lor, s-a ajuns la alchimia potrivită unui nou termen.
Titlul oferă posibilitatea de a fi citit şi interpretat în funcţie de preferinţele fiecăruia. Fie că se pune accentul pe sensuri de generaţie, fie se subliniază degeneraţia următoare…împreună cu sensurile ei, cert este că revista SensuriDeGeneratie îşi joacă rolul de îndrumător sociologic pentru toate categoriile de vârstă de la adolescenţi până la vârstnici.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu